Nu orice dificultate este vizibilă. Nu orice luptă lasă urme vizibile pentru cei din jur. Însă faptul că nu vedem ceva nu înseamnă că acel lucru nu este cât se poate de real.
În perioada 18–24 octombrie, atragem atenția asupra dizabilităților invizibile. Această săptămână ne oferă ocazia să ne oprim puțin, să reflectăm și să-i înțelegem mai bine pe oamenii care se confruntă zi de zi cu dificultăți ce adesea nu pot fi observate deloc din exterior.
Când vorbim despre dizabilități, ne vin adesea în minte afecțiuni care pot fi observate cu ochiul liber. Dar dizabilitatea nu este întotdeauna vizibilă. Cineva poate părea sănătos, plin de energie și echilibrat, în timp ce se confruntă în fiecare zi cu provocări fizice, mintale sau cognitive importante.
Faptul că o dificultate este invizibilă nu înseamnă că ea nu există.
Ce numim dizabilitate invizibilă?
Dizabilitatea invizibilă include afecțiuni de sănătate de lungă durată, boli sau dificultăți de funcționare care nu sunt neapărat observabile din exterior, dar care pot influența semnificativ viața persoanei afectate.
Printre acestea se pot număra, de exemplu:
-
Afecțiuni neurologice: ADHD, tulburarea de spectru autist, epilepsia sau boala Parkinson.
-
Afecțiuni mintale: tulburări de anxietate, depresie, tulburare bipolară sau PTSD.
-
Boli autoimune: scleroză multiplă, boala Crohn sau artrită reumatoidă.
-
Afecțiuni asociate durerii cronice: fibromialgie, endometrioză.
-
Tulburări hormonale și metabolice: diabet, SOPC sau probleme ale tiroidei.
-
Alte afecțiuni: sindromul oboselii cronice, tulburări de somn și dificultăți de procesare senzorială.
Aceste afecțiuni pot fi foarte diferite, iar fiecare persoană afectată le trăiește în felul său. Nu există două povești identice, așa cum nu există nici două seturi de nevoi identice.
Cum influențează viața de zi cu zi?
Efectele dizabilităților invizibile se manifestă adesea simultan în mai multe domenii ale vieții.
La nivel fizic, se pot manifesta prin oboseală continuă, durere cronică, toleranță redusă la efort sau lipsă de rezistență.
La nivel cognitiv, pot apărea dificultăți de concentrare, de procesare a informațiilor, de memorare sau de luare a deciziilor. Poate apărea și așa-numita „ceață cerebrală” (brain fog), când persoanei îi este mai greu să gândească sau să proceseze informațiile.
La nivel emoțional, se pot manifesta anxietatea, schimbările de dispoziție, suprasolicitarea emoțională sau un risc crescut de epuizare.
În relațiile sociale, pot apărea dificultăți de participare, nevoia de adaptare continuă, neînțelegeri sau chiar sentimentul de izolare.
În procesul de învățare și la locul de muncă, ne putem confrunta cu o capacitate de lucru variabilă, nevoia de mai multe pauze sau necesitatea unui sprijin individualizat.
Este important să înțelegem că aceste afecțiuni nu se manifestă neapărat cu aceeași intensitate în fiecare zi. Pot exista zile mai bune și zile mai grele. Ceea ce astăzi pare încă realizabil poate necesita mâine un efort considerabil.
Și este în regulă.
De ce este atât de greu să trăiești cu dificultăți invizibile?
Pe lângă simptomele fizice, una dintre cele mai mari provocări pentru multe persoane afectate este faptul că cei din jur nu înțeleg întotdeauna prin ce trec.
Se aud adesea replici precum:
-
„Dar nici nu se vede!”
-
„Arăți atât de bine, sigur te simți mai bine.”
-
„Toată lumea are zile grele.”
-
„Ar trebui doar să fii puțin mai atent.”
De multe ori, aceste remarci sunt făcute cu intenții bune, dar pot fi totuși dureroase și pot invalida experiența persoanei afectate.
Persoanele afectate nu trebuie să demonstreze în permanență că se confruntă cu dificultăți reale. Nu trebuie să aibă simptome vizibile pentru a fi luate în serios.
Nu este nevoie de dovezi vizibile pentru ca experiența cuiva să fie credibilă. Iar pentru a înțelege, nu trebuie să trecem personal prin același lucru.
Cum putem sprijini persoanele afectate?
Incluziunea autentică nu începe neapărat cu gesturi mărețe. De multe ori, cele mai utile sunt gesturile mici și simple de atenție din viața de zi cu zi.
1. Să fim atenți și să ascultăm!
Să luăm în serios experiențele persoanelor afectate. Ele sunt expertele propriei vieți și ale propriei afecțiuni. Să nu punem la îndoială ceea ce ne împărtășesc.
2. Să întrebăm, nu să presupunem!
În loc să decidem de ce are nevoie cineva, să întrebăm: „Cum te pot sprijini acum?” sau „De ce ai avea nevoie acum?”
3. Să fim flexibili!
Să acceptăm că nivelul de energie și capacitatea persoanelor afectate pot varia de la o zi la alta. Flexibilitatea, răbdarea și înțelegerea pot însemna foarte mult.
4. Să le respectăm nevoile!
Să le oferim posibilitatea de a se odihni, de a se retrage sau de a găsi soluții adaptate nevoilor lor. Să nu ne așteptăm ca toată lumea să participe la activitățile comune în același ritm și în același fel.
5. Să evităm sfaturile nesolicitate și judecățile!
Nu este întotdeauna nevoie de sfaturi. Uneori, cel mai mare ajutor este ca cineva pur și simplu să asculte, să fie alături și să nu încerce să explice sau să rezolve dificultățile celuilalt.
6. Să ne informăm și să învățăm!
Cu cât știm mai multe despre diferitele afecțiuni, cu atât ne este mai ușor să înțelegem cât de multe feluri diferite există de a trăi în aceeași lume.
Incluziunea începe cu înțelegerea
Săptămâna dizabilităților invizibile ne amintește să nu judecăm exclusiv pe baza semnelor vizibile.
Nu putem ști prin ce lupte trece persoana care stă lângă noi în autobuz, care lucrează alături de noi, care își însoțește copilul la școală sau pe care o întâlnim în fiecare zi.
Poate că cineva zâmbește, deși îl doare. Poate că cineva și-ar dori să participe la o activitate, dar în cele din urmă nu poate din cauza stării sale. Poate că cineva pare să se simtă perfect bine, deși fiecare zi presupune un efort considerabil.
De aceea este important să nu căutăm semne vizibile, ci să vedem omul.
O comunitate incluzivă nu se așteaptă ca toată lumea să fie la fel, să funcționeze la fel sau să poată face aceleași lucruri. Dimpotrivă, acceptă diferențele, face loc nevoilor individuale și creează posibilitatea ca toată lumea să participe cu demnitate la viața comunității.
Împreună pentru o lume mai incluzivă
La Íriszház credem că fiecare om merită atenție, respect și înțelegere. Credem că a asculta poate avea putere, acceptarea oferă siguranță, iar sprijinul poate aduce schimbări reale.
Săptămâna dizabilităților invizibile nu ar trebui să fie singura perioadă în care le acordăm atenție. Să păstrăm această perspectivă și în viața de zi cu zi!
Pentru că nu trebuie să vedem totul ca să credem ceea ce ne spune celălalt. Nu trebuie să înțelegem totul ca să ne purtăm cu respect față de cineva. Și nu trebuie să trecem prin aceeași experiență ca să fim empatici.
Ceea ce nu vedem este totuși real.
Ceea ce nu înțelegem pe deplin merită totuși respect.
Iar vocea persoanei ale cărei dificultăți sunt invizibile trebuie auzită la fel ca a oricui altcuiva.